Logo

Știați că..?

daca ve-ți citi următoarele ve-ți afla că...

istoricii situându-i apariţia în perioada comerţului fenician.

medium, interpolator, conciliator, interlocutor, etc.

reprezintă „o extensie a procesului negocierii”

pentru tot sau în parte, pentru anumite aspecte (dacă legea o permite).

în cazul în care parţile solicită acest lucru. O şedinţă de mediere poate să fie programată la fel de uşor ca orice alt tip de întâlnire (de afaceri sau personală).

oricare dintre pãrţile aflate în conflict având acest drept inclusiv mediatorul. De asemenea dacă una dintre părţile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunţa contractul de mediere, mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenţia reală a părţii respective si, dupã caz, va continua sau va închide procedura de mediere. (Articolul 60 din Legea nr. 192/2006)

Voluntariatul: părţile sunt libere să decidă, in mod voluntar, daca acceptă procesul de mediere şi acordul rezultat. putându-se retrage oricând din procesul de mediere.

Acceptul in cunoştinţă de cauza: părţile sunt informate cu privire la procesul de mediere inainte de a accepta participarea    la mediere.

Autodeterminării / individualităţii: părţile îşi definesc propriile probleme, nevoi si soluţii.

Neutralitaţii şi imparţialităţii: părţile se bucură de un proces de mediere corect si fără părtinire. Mediatorul conduce medierea echilibrat şi nu are legatură cu părţile sau cu subiectul disputei şi nici nu se află in conflict de interese, faţă de părţi, referitor la relaţie şi subiectul disputei.

Confidenţialităţii: mediatorul garantează confidenţialitatea informaţiilor primite de la părţile aflate în dispută.

Confidenţialitatea prezintă şi un aspect mult mai important pentru părţi: în cadrul unui proces, în sala de judecata se află mult mai multe persoane care pot fi martore la unele evenimente neplacute sau sensibile pentru una din părţi. Astfel, la un proces de divorţ, de exemplu, se discută şi despre viaţa intima a soţilor, lucru care nu trebuie să intereseze şi alte persoane. Medierea si mediatorul evita tocmai astfel de situaţii care pot crea un sentiment neplăcut pentru cei implicaţi. De asemenea in disputele dintre firme, medierea nu aduce la urechile curioşilor date şi cifre importante despre ele, care le-ar putea afecta viitorul.
Există posibilitatea de a aborda toate interesele și nevoile speciale ale fiecărui participant implicat.

Medierea funcţionează pe principiul "câştig-câştig". Succesul rapid şi mult mai ieftin al unui caz soluţionat prin mediere poate atrage alţi clienti;

În cazul pierderii unui proces în instanţă, avocatul nu primeşte onorariul de succes, pe când la mediere, unde toate părţile câştigă, se poate bucura de un astfel de onorariu;

Finalizează dosarele intr-un timp foarte, foarte scurt, incomparabil cu durata judecarii lor în instanţe unde există şi căi de atac;

Evită sălile de judecată şi roba neagră în favoarea unui birou de mediere şi o ţinută la alegere;

Nu are termene procedurale de respectat, acte urgente de redactat şi sancţiuni de evitat.

va duce la creşterea calitaţii actului de justiţie şi la scăderea costurilor si cheltuielilor proprii.

Conform revistei „Justiția în actualitate" în anul 2012:

  • s-au judecat 5 milioane de romani.
  • numărul total de dosare la instante a fost de 3.335.672, adică:
    • cu 5% mai mult ca în anul precedent și cu 61% mai mult față de 2008;
    • cum 85% sunt cauze civile și cum în orice proces civil sunt implicate, de regulă, două persoane, rezultă că aproximativ 5 milioane de români au fost implicați anul trecut într-un proces.

ambele părți câștigând, doarece își găsesc singure soluțiile favorabile cu ajutorul unui mediator, spre deosebire de instanţele judecatoreşti unde soluția este dată de către judecător și întodeauna o parte câștigă, iar cealaltă pierde.

  • ajută părţile să negocieze.
  • nu joacă rolul de avocat pentru niciuna dintre părţi, şi nici nu acordă consultanţă juridică.
  • urmărește să ofere fiecărei persoane posibilitatea de a fi pe deplin auzită și înțeleasă, și oferă mediul prielnic creativitaţii părților în elaborarea unui plan individualizat la situația lor unica.
  • asigură condiții sigure pentru facilitarea unei conversații echilibrate, chiar și în sânul unei familii, în orice moment în care e nevoie de o persoană neutră, neimplicată emoţional, pentru luarea unor decizii dificile care ar putea afectea îngrijirea copiilor, vârstnicilor ori a persoanelor neajutorate; sau poate afecta finanțele, sănătatea şi chiar calitatea vieții.
  • potrivit art. 601 din Legea nr. 115/2012, procedura prealabilă instanţei de judecată va fi obligatorie:
    • în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele incheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene in domeniul protecţiei consumatorilor;
    • in materia dreptului familiei (neânţelegerile care ţin de continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor sau orice alte neînţelegeri care apar in raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
    • în domeniul litigiilor privind posesia, graniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
    • în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura in care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
    • în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
    • în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului şi a cazurilor in care părţile aleg să recurgă la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civilă;
    • în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlatură răspunderea penală, dupa formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiţia ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul.
  • medierea însă nu trebuie văzută doar ca o alternativă la sistemul de justitie, ea poate interveni şi în cadrul unor dispute ce nu fac obiectul unui proces. Putem apela la serviciile unui mediator şi în cazul în care dorim să salvăm o relaţie şi nu mai avem resurse să facem singuri acest lucru.

Nu este obligatoriu ca victima să întâlnească făptuitorul în cadrul procedurii de mediere. Conform legii, părţile pot fi reprezentate de împuterniciţi cu procură nortarială sau de avocaţi (art.53 alin.2-Legea 192/2006).
În cauzele penale medierea trebuie să se desfăşoare astfel încât să fie garantat dreptul fiecărei părţi la asistenţă juridică. Procesul-verbal prin care se închide procedura medierii trebuie să arate dacă părţile au beneficiat de asistenţa unui avocat sau, dupa caz, să menţioneze faptul că au renunţat axpres la aceasta (art. 68 din Legea 192/2006).

În cazul in care procedura de mediere se desfăşoara înaintea începerii procesului penal şi aceasta se închide prin împăcarea părţilor, persoana vătămată nu mai poate sesiza, pentru aceeaşi faptă, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată.  Dacă procedura de mediere a fost declanşată în termenul prevazut de lege pentru introducerea plângerii prealabile, acest termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii. Dacă părţile nu s-au impăcat, persoana vătămată poate introduce plângerea prealabilă în acelaşi termen, care îşi va relua cursul de la data întocmirii procesului-verbal de închidere a procedurii de mediere, la care se socoteşte şi termenul scurs înainte de suspendare (art.69 din Legea 192/2006).

şi sunt solicitate mai ales de cei care intră într-o a doua căsătorie sau se căsătoresc mai târziu în viaţă. Aceste acorduri vizeaza de obicei problemele financiare, dintre părți, care vor fi abordate în caz de separare sau divorț.

Participarea la mediere pentru a discuta probleme financiare înainte de căsătorie poate ajuta un cuplu să ajungă la un acord care să respecte circumstanțele actuale și viitoare ale fiecărei persoane și să ia în considerare preocupările și prioritățile ambelor părți.

Medierea divorţului este un proces informal în care părțile însele au controlul și competența de a lua propriile decizii. Această procedură caută să reducă tensiunea și trauma de divorț, nu să o creasca cum se-ntamplă adesea prin instanţe. Acest lucru permite cuplurilor să obțină un sentiment de plenitudine, chiar şi la finalizarea mariajului lor. Totodată este combătută postura în care un  soț îl vede  pe celălalt ca pe un adversar, fiind ajutat cuplul să lucreze împreună la găsirea celui mai bun mod de separare.

Medierea promovează comunicarea și cooperarea in găsirea unor soluții creative care se adresează nevoilor în schimbare ale tuturor membrilor familiei. De aceea copiii simt  un bun confort psihic, când văd că pentru interesele și viitorul lor lucrează împreuna parinţii chiar şi pe parcursul divorţului şi separării.

Un plan parental conceput cu ajutorul unui mediator poate fi soluţia de mijloc prin care interesul major al minorului să nu fie lezat de desfacerea căsătoriei. În general copiii se adaptează destul de bine divorţului părinţilor în cazul în care desfacerea căsătoriei, planul parental si custodia comună a lor se efectuează cu ajutorul unui mediator.

În situaţia în care la mediere se discută şi despre copii minori, mediatorul îşi pierde din impaţialitate, in sensul că acesta este obligat să vegheze ca rezultatul medierii să nu afecteze interesele copiilor. El va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilitaţii părinteşti, separaţia de fapt sau divorţul să nu afecteze creşterea şi dezvoltarea normală a copilului.

care este o mediere susţinută de doi sau mai mulţi mediatori. Comedierea se foloseşte in conflictele de o amploare foarte mare ce necesită o expertiză multiplă, sau în situaţia în care fiecare parte are îndoieli de propunerea pe care partea adversă o formulează, motiv pentru care propune fiecare câte un mediator cu dorinţa de a se asigura că beneficiaza de un proces de mediere echitabil.
În astfel de procedurimediatorii lucreaza împreuna cu părţile în litigiu pentru a ajunge la un rezultat de succes.
Spre deosebire de medierea clasică, cu un singur mediator, comedierea prezintă câteva avantaje:

1. Doua sau mai multe seturi de competenţe.

Doi sau mai mulţi mediatori, cu profesii, competenţe şi experienţe diferite, ofera mai multă siguranță parților ca vor găsi soluțiile favorabile și reciproc avantajoase.

2. Două sau mai multe personalităţi diferite.

Succesul în mediere se bazează în parte pe relaţia dintre părţi şi mediator. Fiind doi sau mai mulţi mediatori, vor apărea multiple oportunităţi pentru ei de a se conecta cu părţile şi de a construi încrederea necesară pentru o mediere de succes.

3. Două sau mai multe perechi de ochi.

Succesul medierii necesită adesea decodarea limbajului trupului părţilor de către mediator şi reţinerea indiciilor subtile pe care părţile le pot oferi în timpul medierii. Fiind doi sau mai mulţi mediatori înseamnă că există mai multe perechi de ochi în sală ce vor putea  observa mai bine dinamica gesturilor părţilor.

4. Oportunitate. Mediatorii din comediere îşi pot împărţi sarcinile pentru a-şi spori eficienţa. Părţile care doresc o mediere rapidă si cu costuri reduse vor putea beneficia de comediere.

5. Modelare. Atunci cand există doi sau mai mulţi mediatori, interacţiunea lor serveşte ca model pentru o mai bun comunicare între părţile aflate în dispută. Comediatorii vor fi un model de ascultare activă şi conversaţie, de respect şi cooperare de-a lungul procesului de mediere.

În concluzie, comedierea poate oferi o abordare mai cuprinzătoare, ceea ce un singur mediator poate oferi cu mai mult efort . Abilităţile unice pe care fiecare mediator le aduce la masă, împreună cu beneficiile intrinseci de a avea doi mediatori, care facilitează procesul de mediere, oferă o experienţă îmbunătăţită părţilor şi creşte probabilitatea unei medieri de succes. Există un control mai bun cu privire la orice subiectivism sau deficienţă care ar putea aparea in cazul in care este utilizat un singur mediator. Un participant are o şansă mai bună de instituire a unui sentiment de incredere cu cel puţin unul dintre cei doi mediatori.

"mintea românului cea de pe urmă", dă roade foarte mari în mediere, iar graba strică treaba.

posibilitatea de a îmbunătăți moralul angajaților și munca în echipă, creşterea performanței, productivitaţii și profitului, precum și retenția angajaților valoroși.

Studiile europene arată că cel mai important obstacol în calea extinderii folosirii metodelor alternative de soluţionare a disputelor, (inclusiv medierea) îl reprezintă necunoaşterea corespunzătoare a acestora de către justiţiabili. Aşadar, e vorba de un mare câştig, căci cunoaşterea este primul pas urmat, imediat după, de implementare.

"Elder Medierea" în America este o formă specială de mediere folosită doar în cazul implicării în dispute a cel puţin un bătrân, fie direct fie indirect. De exemplu, poate că tu și frații tăi nu sunteţi în măsură să decideţi cu privire la nivelul sau tipul de îngrijire pentru un părinte în vârstă și aveţi nevoie de ajutor pentru a ajunge la un acord. Sau poate credeţi că  părintelui vostru i-ar fi mai bine într-un azil de bătrâni, dar el  se opune acestui fapt.

Programul Quakerilor pentru Rezolvarea Conflicteloreste unul dintre cele mai lungi programe de mediere din Statele Unite, iar manualul lor de mediere, iniţial apărut  în 1982, a fost folosit pentru pregatirea mediatorilor de pe 6 continente. Medierea este folosită din ce în ce mai mult în Occident în scopul soluţionării disputelor civile şi comunitare.